Ursitoarele si taierea motului in tradiţia românească
Tăierea moţului este un obicei respectat din moşi strămoşi,se practică pe toate meleagurile ţării noastre, diferenţele de la zonă la zonă fiind foarte mici.Acest obicei se practică la un an de la naşterea copilului în mod obişnuit, dar şi la trei ani sau chiar la cinci, obligatoriu însă în an cu număr fără soţ.
Moţul se taie băieţilor, iar la fete rareori, cum doresc părinţii deoarece asta implică cel puţin o masă de prânz, după cât de înstărită este familia. În unele zone ale ţării deasupra capului fetiţelor se rupe turta.
Naşul trebuie să dea copilului ori un cadou, ori bani, sau ambele.
Copilul, îmbrăcat în haine primite cadou de la naş, este pus pe o pernă care se dăruieşte mai apoi de mama naşei ori pe o găleată cu apă pe care se pun trei colaci mari.
Ca să nu se îmbolnăvească se zice că cel mic trebuie legat la ochi ca să nu vadă când i se tăie moţul.De funda cu care este legat la ochi se prinde la capăt un bănuţ pentru noroc.
Se zice că până la tăiatul moţului nu se ia deloc din părul copilului care în acea zi este împletit cu fundă albastră la băiat şi roşie la fata.
Un alt obicei la tăierea moţului este să se pună diferite obiecte pe o tavă în faţa copilului, cum ar fi: carte, creion, pâine, cărbune, cosmetice, lână şi pământ şi este lăsat să aleagă de trei ori câte un obiect. Ce va alege arată la ce va avea noroc în viaţă.
Indiferent de zona şi de varietatea obiceiurilor, esenţa e aceeaşi. Tăierea moţului este un prilej de bucurie şi veselie pentru familia celui mic, pentru părinţii spirituali ai copilului adică naşii şi pentru toţi cei apropiaţi acestora.
Spectacolul ursitoarelor
Tăierea moţului/Ruperea turtei este un prilej de bucurie şi de petrecere pentru familie, naşi şi apropiaţi şi de asemenea o tradiţie importantă care vorbeşte despre soarta copilului şi care aduce noroc şi sănătate.
Zânele ursitoare ştiu cum să onoreze acest eveniment deosebit şi au grijă de buna desfăşurare a tradiţiei ca nu cumva vreun aspect important să fie uitat.
Înainte de tăierea moţului ursitoarele amintesc toate darurile importante date la botez,iar dacă celui mic nu i s-a ursit niciodată acesta va fi un prilej bun pentru ca darurile să-i fie oferite. După ursită,zânele invită naşul sau naşa alături de ele şi de cel mic pentru tăierea moţului/ruperea turtei pentru ca mai apoi să prezinte obiectele aflate pe tavă şi să descrie cu ajutorul acestora soarta copilului în funcţie de ce va alege acesta.
După acest moment ursitoarele cheamă lângă ele bunicii şi rudele, pentru a continua ursita cu urări de sănătate, noroc şi fericire.
Tot acest eveniment este încununat de un magic "La Mulţi Ani" pentru a sărbători cum se cuvine pe cel nou născut.