Ursitoarele in tradiţia românească

" Credinţa în ursitoare, în puterea lor de a croi soarta fiecărui om, a fost şi mai este încă răspândită şi înrădăcinată în sânul poporului român, ea fiind moştenită de la români.
Sunt trei aşa numite zâne (ursitoare) care vin în nopţile fără soţ (3,5,7) din prima săptămână de viaţă a copilului nou-născut şi-i menesc soarta. Se zice că în timpurile străvechi, aceste ursitoare, erau văzute şi auzite cum ursesc, de moaşele care privegheau nou-născuţii şi pe mamele acestora, în aceste zile şi chiar de părinţii copilului. Din păcate pentru că moaşele au destăinuit acest secret, Dumnezeu le-a luat acest dar, şi totuşi cele foarte vrednice încă mai pot auzi şi vedea ursitoarele. Legat de ursitoare, în Transilvania există încă tradiţia, că moaşa care ajută la naşterea copilului, chiar dacă acesta s-a născut în spital, să-i pună în cameră unde el va sta, imediat după ce ajunge acasă, pe o pânză albă nouă un "blid" cu făină de grâu cernută, sare, o pâine, un bănuţ şi un caier de lână. După 3 zile şi 3 nopţi dacă ursitoarele au venit, moaşa şi părinţii copilului vor vedea urmă lăsată de ursitoare pe făină

În Banat, Moldova şi Ţara Românească, la 3 zile după naşterea copilului, se întinde o masă mare cu mâncăruri alese: pâine, o găina, vin şi 3 bănuţi, aşa numita "cină a ursitoarelor", existând credinţa că ele trebuie să fie bine ospătate şi plătite pentru a fi mulţumite şi a ursi o soartă bună copilului.

În Bucovina, moaşa, cum se îngâna ziuă cu noaptea, pune în camera copilului o lumină, pentru a arde toată noaptea, considerându-se că ursitoarele sunt mulţumite când găsesc această lumină şi îi ursesc copilului o soartă mai bună."